A bătut vântul și ploaia şi am ajuns la Sinaia

Azi, cu doar câteva ore înainte să se termine anul, mi-am dat seama că iarna aceasta, eu nu m-am plimbat deloc cu sania. Și cum sania nu prea aluneca pe străzile bătute de soare, din București, am plecat la munte.
Și unde să pleci la munte, la ora 13:00, astfel încât să ai timp să te și distrezi cu sania și să apunci și să te întorci? Undeva aproape, evident. La Sinaia.
Un spalat pe față și pe dinț, un schimbat de pampers și un combinezon în rucsac mai târziu, eram deja pe drum.

Pe mine mă puteți observa, în spate, în scaunul meu și lipită de bibi.

Am dormit de la ieșirea din București și până la destinație, dar am auzit că la Comarnic, Waze-ul a început să arate cu roșu. Cică asta e ceva ce se întâmplă de când era mama de vârsta mea ( dar atunci observai singur, la fața locului). M-am născut într-o țară care n-are bani pentru dezvoltarea infrastructurii. I-a dat pe catedrală. Și pe multe altele. Dar, să nu o dăm în politică și alte frustrări.

Când am ajuns, am decis să mergem la cota 1400 cu mașina. Mai bine luam gondola, dar asta e altă poveste. Zăpadă multă, condus cu 15 km/h, dar frumos.

Când am ajuns, ce să vă spun? Nu prea am vrut să mă urc singură în sanie. Mie îmi place zăpada, dar totuși prea multă. Dacă scăpa cineva sania și o luam la vale? Sunt prea mică și stratul de zăpadă prea mare.  Cel mai bine, plimb eu sania. Măcar știu o treabă. Și apoi o conving pe mami. Dacă mă ține ea în brațe, parcă-parcă m-aș urca.


Nu am stat mult, cam o ora și ceva. Cât să mă bucur bine de zăpadă, să mă obișnuiesc cu sania și să am timp să mă mir de cei ce se dădeau pe ski.

Totuși, când s-a lăsat seara, obligat-forțat s-a cam dus și cu distracția. De ce? Pentru că pârtia e în beznă. Nici vorbă de instalație de nocturnă. Păcat.

Drumul spre casă a fost super rapid. Jumătate din el am cerut ceva buuuun, buuuun, mami buuun și cealaltă jumătate am dormit. Oricum, am auzit că nici două ore nu am făcut.

În final, vreau să vă spun că mie chiar mi-a plăcut și că dacă aveți o jumătate de zi liberă, merită să faceți și voi ieșirea asta.

PS: Verficați Waze înainte de a pleca la drum, că n-aș vrea ca eu să intru în clasa I și voi tot pe Valea Prahovei să stați.

Ne mai auzim la anul!

Leave a Comment