Iar m-au dus adulții mei la mare. Dacă m-au dus pe 20 și ceva mai, asta înseamnă că am fost la mare în extrasezon. Nu-i așa?

Impresii, păreri și comentarii de la mare în extrasezon

Am plecat sâmbătă dimineață. Pe 26 mai, să fiu mai exactă. Am ajuns repede, repede. M-am oprit întâi la Mamaia, la bunici la curte. Cred că v-am mai spus că îmi place acolo. Am suficient spațiu, încât dacă fac o tură completă de curte îmi consum toată rezerva de energie. După ce am mâncat bine și am probat câteva pălării, am plecat la plajă.

La mare în extrasezon – plaja din Mamaia

Pentru că deja pierdusem jumătate de zi, am mers la plajă aproape. În Mamaia. Cam bătea vântul. Și la propriu și la figurat. Erau oameni, dar nu prea. Mie mi-a plăcut. Soarele nu era puternic, așa că am reușit să defilez în noul meu costum de baie și să îmi fac câțiva prieteni.

Cel mai ciudată impresie din toată șederea mea la mare în extrasezon, mi-a făcut-o chiar apa mării. Cu toate că acasă aș sta ore în șir în apă, iar anul trecut chiar m-am distrat cu bărcuța pe litoral, de data asta ceva mi s-a părut ciudat. Apa făcea un mare zgomot, se ridica mult în sus și se spargea de mal. Am auzit că se numesc valuri. Daaar, nu am avut chef să pun piciorul. Mami a încercat, dar am început să plâng. Noroc că m-a luat în brațe.

La mare în extrasezon – la plajă în Vama Veche

De la un timp, mami e fan Vama Veche. Dumincă, aici am fost la plaja. Deși a fost vânt și mai puternic, au fost și mai mulți oameni.

Am stat în rochiță, caci nu mai era la fel de plăcută vremea, dar am fost dată cu o cremă cu factor de protecție 1000. Glumesc, nu chiar 1000. Dar oricum, un factor de protecție mare.

Adulții nu s-au dat și au făcut insolație. Pe bune acum, cum vine asta? Faci frigul pe plajă, dar la final de zi faci insolație.

Unde mănânci la mare în extrasezon

Aici nu am multe sfaturi și nici păreri. În mare parte, noi am mâncat la bunicii mei.

Am mai luat și o pizza de la Christopher Pub.

Și da, normal că am trecut și pe la Gelosia Gellateria. Nu se poate fără.

Deci, are sens să mergi cu bebelușul la mare în extrasezon?

Eu zic  că da. Fără temperaturi prea mari. Te lipsești de aglomerație. Și nici soarele nu-i prea puternic.